Logo website

Vreau sa slabesc, dar de ce nu reusesc?

De câte ori nu te-ai aflat în punctul să renunți la regimul de slăbit, din cauza ineficienței sale? De câte ori nu ți-ai pus problema dacă este suficient doar să te gândești că ”Vreau să slăbesc!”, pentru a reuși?

Adeseori, persoanele interesate de diete de slăbit, se plâng că în ciuda sacrificiilor, metodele adoptate sunt sortite eșecului. Unii se ”omoară” cu zile prin sala de fitness, în timp ce alții își impun restricții exagerate la fiecare masă. Și totuși, acul cântarului se ”încăpățânează” să coboare, iar în unele cazuri, chiar urcă.

Vreau sa slabesc

Vreau sa slabesc

Dacă orice ai face, rezultatele întârzie să apară, la origini, se pot afla câteva cauze, precum lipsa de motivație, stresul și anxietatea, sedentarismul, modul în care te antrenezi, oboseala, consumul de calorii sau cantitatea de apă pe care o bei.

Vreau să slăbesc, dar cum stau cu motivația?

Să presupunem că ții deja un regim de slăbit destul de drastic, însă la scurt timp, din pricina rezultatelor nesatisfăcătoare, renunți. Tocmai ai făcut cea mai mare greșeală! Scăderea în greutate necesită, mai întâi de toate, perseverență și implicare. Atâta timp cât îți lipsește motivația și timpul necesar, în zadar te aștepți la miracole.

Vreau să slăbesc, dar care este starea mea sufletească?

În mod surprinzător, există indivizi care când sunt stresați, slăbesc, dar cu siguranță că nu te numeri printre ei. Totul se datorează cortizolului (supranumit și hormonul stresului), stimulat în condiții particulare de stres și care încetinește viteza metabolismului. Corpul răspunde imediat, prin creșterea poftei de mâncare, sedimentarea kilogramelor și tendința de îngrășare.

Vreau să slăbesc, dar sunt o persoană suficient de activă?

O plimbare de 30 de minute pe zi consideri îndeajuns să poți scăpa de surplusul celor 2-3 sau mai multe kilograme? Da, este mai mult decât nimic, dar ce mișcare faci în rest? Cele mai multe calorii nu se consumă în fața calculatorului sau butonând smartphone-ul. Cura de slăbire este eficientă dacă te vei dedica în mod constant, exercițiilor fizice de intensitate ridicată.

Vreau să slăbesc, dar ce plan de antrenament urmez?

Un regim de slăbit sănătos nu înseamnă să te antrenezi zilnic, până la epuizare și nici să practici doar activități aerobice (exerciții cardio: alergare, pedalat, aerobic, etc.). Pentru a da randament, ai nevoie să le combini cu exerciții anaerobice, în sala de forță, cu greutăți, în măsură să crească masa musculară și totodată să intensifice viteza metabolismului.

Vreau să slăbesc, dar mă odihnesc suficient?

Ca să facă față efortului fizic din timpul antrenamentelor, organismul are nevoie de energie suplimentară. Și oricare ar fi metoda de slăbit, trebuie să te odihnești suficient. Somnul are rolul să îmbunătățească funcțiile cerebrale, precum și să favorizeze arderile. In situația contrară, pentru a compensa carențele energetice, vei simți nevoia sa mănânci mai mult.

Vreau să slăbesc, dar care este aportul caloric?

În dieta pe care-o urmezi, predomină alimentele super hrănitoare (fructe uscate, paste făinoase integrale, etc.). Însă fiind bogate în nutrienți și totodată în calorii, nu trebuie sa le mănânci în cantități ”extra large”. Un secret ce contribuie la succesul regimului de slăbit, este să consumi mai puține calorii decât arzi, chiar dacă acestea provin de la o alimentație sănătoasă.

Vreau să slăbesc, dar nu mănânc prea puțin?

O altă ”capcană” în care cad numeroase persoane, este să se înfometeze, cu gândul că astfel vor slăbi mai repede. Cu toate că trebuie să ții sub control aportul caloric, nu înseamnă să te supui unor condiții drastice. La următoarea masă vei ajunge cu o și mai accentuată poftă de mâncare. Și odată ce-ți obișnuiești corpul cu mai puține calorii, metabolismul se incetinește.

Vreau să slăbesc, dar cât de bine mă hidratez?

Hidratare

Hidratare

Toată lumea vorbește despre importanța hidratării, mai ales pentru cine urmează o cură de slăbire. Apa are ”darul” să suprime apetitul, dar beneficiile sale nu se opresc aici. Când corpul este deshidratat, rinichii nu funcționează corect, iar activitatea ficatului se îngreunează. O mare parte dintre grăsimile alimentare se vor sedimenta și te vei trezi cu un exces de masă grasă.

Înainte să testezi tot soiul de metode de slăbit, amintește-ți că fiecare persoană are propriul său ritm și caracteristici psiho-fizice ce o diferențiază de altele. Ceea ce funcționează pentru tine este posibil să fie greșit în cazul altora și invers.

Iată de ce este aproape imposibil să existe o soluție unică pentru toată lumea. Fă tot posibilul să identifici piedicile care-ți îngreunează atingerea obiectivului, după care, rând pe rând, încearcă să le excluzi.

 

Surse:

http://www.popsugar.com/fitness/Reasons-You-Losing-Weight-24882317#photo-24882317,

http://www.bodyandsoul.com.au/weight+loss/diets/galleries/25+reasons+you+cant+lose+weight,25019?p=0,

http://www.mindbodygreen.com/0-9294/14-reasons-you-cant-lose-weight.html,

http://www.fitnessmagazine.com/weight-loss/tips/weight-loss-plateau-tips/,

https://www.emilyskye.com/blog/post/165/6-surprising-reasons-you-cant-lose-weight.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *